Stim ca iti doresti vacanta perfecta alaturi de cei dragi!
Te rugam sa completezi urmatorul formular cu detalii ce ne vor ajuta in realizarea celei mai bune oferte.
Despre Skopelos
Skopelos, cea mai mare insula din Arhipelagul Sporade, este situata in vestul Marii Egee, intre insulele Skiathos si Alonnissos.
Legenda spune ca Skopelos a fost intemeiata de Staphylos, unul dintre fiii lui Dionysus, zeul vinului, iar in antichitate era renumita pentru podgoriile sale. In realitate, descoperirile arheologice au aratat ca insula a fost locuita inca din epoca bronzului si colonizata de cretani, care au inceput aici cultivarea vitei-de-vie.
Aceasta insula este cunoscuta ca fiind ‘paradisul verde al Greciei’ datorita padurilor de conifere care ii acopera peste 75% din suprafata, dar si pentru livezile intinse de piersici si pruni.
Este un loc ideal pentru o vacanta linistita, deoarece nu este aglomerat nici in timpul verii. Majoritatea turistilor se opreste in Skiathos, insa cei care viziteaza Skopelos au ocazia sa descopere un colt de natura nealterata, plaje minunate si diverse (cu nisip fin sau pietricele, mai inguste sau mai late), dar si o bogatie de culori vii care incanta privirea, de la albastrul pur al cerului si turcoazul profund marii la verdele proaspat al vegetatiei.
Skopelos mai este celebra si pentru numeroasele biserici si capele – peste 120 in capitala Skopelos (sau Chora) si circa 360 raspandite pe intreaga insula.
Skopelos Town este considerat de multi unul dintre cele mai frumoase orase-port din intreaga Grecie. Construit sub forma de amfiteatru in jurul unui port natural, orasul este protejat prin lege, reusind astfel sa-si pastreze farmecul vechi si atmosfera autentica.
Este o adevarata placere sa te plimbi pe stradutele inguste si pitoresti pavate cu piatra cubica, sa te pierzi printre casutele albe si cladirile cu arhitectura venetiana si sa te lasi ademenit de magazinele cu suveniruri si de traditionalele taverne care se gasesc in numar mare aici.
Seara, faleza este inchisa traficului si devine punctul principal de atractie al orasului, deoarece aici se organizeaza petreceri, concerte, discoteci in aer liber si festivaluri.
Skopelos promite o vacanta de vis pentru oricine o viziteaza. Peisajele superbe, plajele aurii, caldura localnicilor, precum si posibilitatea de a face drumetii si de a explora frumusetea naturii reprezinta tot atatea motive pentru a petrece aici un sejur incantator alaturi de familie sau prieteni.