Diferențe în opiniile privind călătoriile în Grecia

Noi investigații scot la iveală un decalaj clar între generații, cu privire la atitudinea acestora din punctul de vedere al călătoriilor în Grecia.

Agenția online de turism LoveHolidays din Marea Britanie a realizat un sondaj pentru a afla daca planurile de călătorie pentru 2016 ale locuitorilor Marii Britanii vor fi afectate de climatul economic actual din Grecia.

„Vestea bună pentru Grecia este că majoritatea persoanelor ce au luat parte la sondaj au declarat că deciziile lor nu sunt afectate de această criză financiară atunci când călătoresc” a spus LoveHolidays. Un procent de 21% dintre persoanele intervievate cu vârstele între 49 și 59 de ani au declarat că ar călători în Grecia special pentru a ajuta economia țării.

Studiul a revelat și faptul că turiștii mai tineri sunt mai strâns legați de agențiile sau siteurile de călătorii de încredere spre deosebire de generația mai în vârstă. Călătorii mai vârstnici sunt mai susceptibili să meargă în vacanță independent, pentru a sprijini afacerile locale.

Potrivit declarațiilor LoveHolidays, aceasta este o constatare interesantă, ce contravine credinței populare că tinerii sunt mai conștienți din punct de vedere social comparativ cu colegii lor mai vârstnici.

Sondajul a întrebat deasemenea respondenții despre modul în care companiile de turism ar putea contribui la sprijinirea comunităților locale și cum ar putea încuraja oamenii să călătorească în Grecia.

Tinerii au decis că o ofertă mai bună a prețurilor zborurilor și hotelurilor ar încuraja mai mulți turiști să plece în vacanță în Grecia. Cu toate acestea, ei nu au părut la fel de interesați de companiile de turism locale partenere ca și generațiile mai în vârstă.

Interesant totuși, majoritatea persoanelor chestionate au spus că planurile lor de călătorie nu ar fi diferite dacă Grecia ar ieși din Uniunea Europeană. De fapt, mulți dintre aceștia au văzut acest lucru ca ceva pozitiv, motivând că prețurile și aglomerația ar fi mai reduse.

LoveHolidays a concluzionat că, în ciuda presei negative ce încadrează criza financiară din Grecia, țara este în continuare considerată o destinație sigură de către toate categoriile de vârstă.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Tips & tricks pentru vacanțe mai ieftine

Sfaturile și trucurile pot face diferența dintre o excursie scumpă și frustrantă în una perfectă. De la trucuri de confort și până la evitarea amenzilor de anulări, această listă îți va face călătoria mai ușoară. Ba mai mult, ținând seama de sfaturile ei, vei putea trăi vacanțe aparte în orice destinație, descoperind în amănunt majoritatea modalităților […]

Top cele mai frumoase destinații pe care le poți vizita în Anglia

Una dintre cele mai populare destinații europene de vacanță, Anglia este un loc încărcat de istorie și cultură, care se mândrește cu câteva dintre cele mai populare atracții ale lumii. De la sate pitorești la Londra de poveste, galerii de artă, castele, muzee și catedrale, Anglia are câte ceva de oferit fiecărui vizitator. Pornește cu […]

Unde petreci seara de Revelion 2019? Iată câteva idei!

Chiar dacă sezonul estival încă este în toi, niciodată nu este prea devreme să planifici o nouă vacanță, ca să te asiguri că te vei bucura de un Revelion de neuitat. Și pentru că vacanțele în Europa și în afara ei sunt din ce în ce mai căutate, îți propunem trei opțiuni speciale, care îți […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − three =