Stim ca iti doresti vacanta perfecta alaturi de cei dragi!
Te rugam sa completezi urmatorul formular cu detalii ce ne vor ajuta in realizarea celei mai bune oferte.
Despre Lefkada
Lefkada, cunoscuta si ca Lefkas sau Leucas, este una dintre cele „7 insule” sau Eptanisa din Marea Ionica, vestul Greciei, alaturi de Zakinthos, Kefalonia, Kerkyra, Paxi, Kythera si Ithaki. Lefkada este singura insula greceasca la care se poate ajunge cu masina, ea fiind legata de continent printr-un drum pietruit si un pod rutier, ce traverseaza canalul Drepanos de 50 de metri latime. Lefkada are 117 kilometri de coasta cu plaje frumoase, munti inalti si cascade naturale, ce ofera vederi spre insulele Kalamos, Madouri si Skorpios (insula familiei lui Aristotel Onassis). Anual, in special in zilele de vara, grecii de pe continent si turistii din diferite colturi ale lumii vin in Lefkada pentru clima placuta, cultura localnicilor, caldura satelor traditionale si, nu in ultimul rand, pentru variatia peisajelor.
Atractii
Lefkada are 117 kilometri de coasta cu plaje frumoase, munti inalti si cascade naturale. Principalele atractii ale insulei sunt apele turcoaz si plajele de un auriu sclipitor precum Porto Katsiki si Egremni Beach, urmate de plajele Kathisma, Agios Ioannis, Nydri, Ammoglossa si Poros Beach. Alaturi de albastrul de cristal al marii si a vegetatiei bogate, Lefkada abunda in frumuseti naturale, situri istorice, muzee si manastiri, printre cele mai importante fiind castelul venetian medieval Agia Mavra, orasul preistoric din Nirikos, Manastirea Faneromeni, Muzeul gramofoanelor, Muzeul Arheologic, Cascadele din Dimosari si grota Papanikolis, accesibila doar cu barca.
Bucataria locala a insulei are influente venetiene, iar tavernele din satele departate statiunilor turistice ofera nu doar mancaruri specifice, ci si bauturi locale. Cel mai vibrant oras este Lefkada Town, capitala si centrul administrativ al insulei, iar printre cele mai populare se afla Agios Nikitas, Vasiliki, Kalamitsi si Sivota. Vara, sute de baruri si restaurante invioreaza atmosfera cu muzica si mancare traditionala, iar cea mai intensa viata de noapte o gasesti in Lefkada Town.
Insula este suficient de mica pentru o vacanta linistita. In mijlocul ei se inalta varful Stavrota, iar de jur imprejur ai plaje intinse cu nisip fin, nenumarate posibilitati de distractie, sute de facilitati de divertisment si o multime de legende menite sa-ti taie rasuflarea. Cea mai cunoscuta legenda este cea a poetei Sappho, care s-a aruncat de pe Capul Lefkada (stanca alba, atractia insulei de astazi) in cascada de la Leucada, nemaiputand indura agonia iubirii neimpartasite pentru Phaon. Legenda a dat insulei o aura romantica, sute de indragostiti vizitand astazi Lefkda pentru a ajunge in Capul Lefkada.