INFORMARI PENTRU CALATORIE

    Informatiile furnizate au rol informativ si completeaza Contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie si/sau confirmarea de servicii (dupa caz). In caz de neconcordanta, prevaleaza prevederile contractului.

Definitii si documente contractuale

   In sensul prezentului document, termenii de mai jos au urmatoarea semnificatie (cu aplicarea definitiilor legale):

Termen Explicatie
Calator / turist Persoana fizica beneficiara a serviciilor de calatorie.
EUROPA TRAVEL Agentia de turism care comercializeaza si/sau organizeaza pachete de servicii de calatorie, conform licentei si contractului.
Pachet de servicii de calatorie Combinatia de cel putin doua tipuri diferite de servicii de calatorie pentru aceeasi calatorie / vacanta, in sensul OG nr. 2/2018.
Servicii de calatorie separate Servicii turistice care nu constituie pachet (ex.: doar cazare, doar transport), daca sunt contracte separat.
Oferta/ programul turistic Descrierea serviciilor (itinerar, hotel, masa, transport, perioada, conditii speciale), publicata pe website/ cataloage sau transmisa in scris.
Confirmarea de servicii Documentul transmis de EUROPA TRAVEL prin care se confirma serviciile, tariful, numele calatorilor, termenele de plata si conditiile aplicabile.
Servicii nerambursabile Servicii marcate ca nerambursabile de furnizor (ex.: anumite bilete de avion, tarife hoteliere speciale).

1. Documente contractuale relevante (in functie de produsul achizitionat):

    Contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie / confirmarea de servicii. Anexa (programul turistic, lista serviciilor incluse, tariful si conditiile speciale). Documente de calatorie: voucher, bilete, asigurari, informare de plecare. Termenii si conditiile furnizorilor (companii aeriene, hoteluri etc.), atunci cand serviciul este furnizat de acestia.

2. Rezervari, confirmari si comunicare

    Rezervarea se poate realiza in agentie, telefonic, prin e-mail sau prin intermediul website-ului, in functie de disponibilitatea produsului. O rezervare preliminara poate fi tinuta in sistem o perioada limitata, comunicata de consultant (de regula 48 de ore).
    Pentru a evita situatii neplacute (refuz la imbarcare, imposibilitatea de emitere a biletelor, costuri de schimbare), Calatorul are obligatia sa verifice cu atentie, inca de la inscriere, corectitudinea datelor personale (nume, prenume, data nasterii, CNP, serie/numar CI/pasaport), exact asa cum apar in actul de identitate.
   Comunicarea oficiala se realizeaza in scris (e-mail) si, dupa caz, prin alte canale indicate in contract (ex.: WhatsApp/SMS). Calatorul este responsabil sa verifice mesajele primite, inclusiv in folderele Spam/Junk.
   Confirmarea rezervarii: Rezervarea devine ferma dupa: (i) confirmarea de catre EUROPA TRAVEL si (ii) achitarea avansului conform termenelor comunicate. Pentru anumite servicii (in special transport aerian), emiterea biletelor poate avea loc imediat dupa confirmare; din acel moment se pot aplica conditii stricte (nerambursare, imposibilitatea schimbarii numelui). EUROPA TRAVEL isi rezerva dreptul sa anuleze rezervarea preliminara daca avansul nu este achitat in termenul comunicat.

3. Preturi, servicii incluse si servicii neincluse

    Pretul si continutul pachetului sunt cele indicate in oferta/contract/confirmarea de servicii. In mod uzual: Serviciile de baza (ex.: transport, cazare, masa, transferuri) sunt incluse numai daca sunt mentionate explicit ca incluse. Serviciile suplimentare (ex.: bagaj suplimentar, loc preferential in avion, early check-in/late check-out, vedere la mare) pot fi oferite contra cost si sunt supuse disponibilitatii furnizorului. In mod frecvent NU sunt incluse (daca nu se precizeaza altfel): Taxe locale (taxa de oras/statiune), achitate la destinatie, direct furnizorului (hotel/autoritate locala). Depozite/garantii solicitate de hotel la check-in (cash sau card), rambursabile la plecare in conditiile hotelului. Excursii optionale si intrarile la obiective (muzee, parcuri, atractii). Bacsisuri (tips) - sunt o practica uzuala internationala; recomandate, dar neobligatorii. Cheltuieli personale (minibar, seif, servicii spa, room service etc.).
   Tarifele pot fi actualizate inainte de confirmarea rezervarii (in functie de disponibilitate, curs valutar, tarife furnizori). Dupa incheierea contractului, modificarea pretului se poate face numai in conditiile prevazute de contract si legislatia aplicabila.

4. Conditii de plata

   Conditiile standard de plata pentru pachetele de servicii de calatorie comercializate de EUROPA TRAVEL sunt:

Momentul platii Suma
La inscriere/ semnarea contractului/ confirmarea rezervarii Avans 15% din pretul total
Cu cel putin 30 de zile inainte de plecare Soldul (diferenta pana la 100%)
Rezervari efectuate in ultimele 30 de zile inainte de plecare Plata integrala la semnarea contractului/ confirmare
Oferte speciale/ tarife promotionale/ servicii nerambursabile Se aplica termenele din oferta (de regula plata integrala la inscriere)

   Modalitati de plata acceptate: numerar sau card in agentie, transfer bancar/OP, online cu card (prin procesator). Detaliile sunt comunicate in factura/proforma.

5. Modificari la cererea calatorului si transferul contractului

   5.1.Modificari (nume, date, servicii, date de calatorie)
    Orice modificare solicitata de Calator dupa confirmarea rezervarii (ex.: schimbare nume, schimbare data, schimbare hotel/camera, modificare ruta) se poate efectua numai daca exista disponibilitate si daca furnizorii permit modificarea. Modificarile pot implica costuri de procesare si/sau penalitati impuse de furnizori (in special dupa emiterea biletelor de avion). In cazul transportului aerian, schimbarea numelui poate fi imposibila dupa emiterea biletelor sau poate presupune reemiterea biletului la un tarif mai mare. In cazul hotelurilor, tarifele promotionale/nerambursabile pot exclude orice modificare sau pot presupune penalitati de 100%. Orice cost suplimentar rezultat din modificare se comunica in scris inainte de efectuarea modificarii.
   5.2 Transferul contractului catre o alta persoana
    Calatorul poate solicita transferul contractului catre o persoana care indeplineste conditiile aplicabile calatoriei (documente, vize etc.), in conditiile si termenele prevazute de contract si OG nr. 2/2018 (de regula, cu notificare in scris cu cel putin 7 zile inainte de plecare). Cedentul si cesionarul raspund solidar pentru plata soldului si a costurilor de transfer. Costurile de transfer pot include (dupa caz):
- taxe de modificare impuse de companiile aeriene/hoteluri;
- taxe de reemitere a documentelor/voucherelor; diferente de tarif (daca se schimba conditiile biletului).

6. Anulare / incetarea contractului - penalitati standard

    Calatorul poate inceta contractul inainte de inceperea executarii pachetului. In acest caz se aplica penalitati de incetare adecvate si justificabile, calculate in raport cu pretul total al pachetului, dupa cum urmeaza (penalitati standard):

Momentul renuntarii (inainte de plecare) Penalitate standard
Cu mai mult de 30 zile calendaristice 15% din pretul pachetului
Intre 30 si 16 zile calendaristice 50% din pretul pachetului
Intre 15 si 8 zile calendaristice 80% din pretul pachetului
7 zile calendaristice sau mai putin / neprezentare 100% din pretul pachetului

    Penalitatea se retine din sumele achitate. Daca sumele achitate sunt mai mici decat penalitatea datorata, Calatorul achita diferenta in termenul comunicat in notificare. Daca sumele achitate depasesc penalitatea, diferenta se ramburseaza fara intarzieri nejustificate si, in orice caz, in maximum 14 zile de la incetarea contractului. Important - oferte speciale si servicii nerambursabile: Pentru tarife promotionale (Early Booking/Last Minute/Black Friday etc.) sau servicii marcate nerambursabile (ex.: bilete de avion emise, tarife hoteliere nerambursabile), se pot aplica penalitati diferite, cele comunicate in oferta/confirmare/contract. Daca oferta mentioneaza expres conditii speciale, acestea prevaleaza pentru produsul respectiv. Recomandam incheierea unei asigurari storno, in conditiile asiguratorului. Incetare fara penalitate: In situatiile prevazute de legislatia aplicabila (de exemplu, circumstante inevitabile si extraordinare la destinatie care afecteaza semnificativ pachetul, sau modificari semnificative propuse de organizator), Calatorul poate avea dreptul de a inceta contractul fara plata unei penalitati de incetare, cu rambursarea integrala a platilor efectuate, conform contractului si OG nr. 2/2018.

7. Modificari si anulari din partea organizatorului

    7.1 Modificari inainte de plecare
    Inainte de plecare, pot aparea modificari operationale (ex.: schimbari de orar, schimbari de furnizor, inlocuirea unui hotel cu altul de categorie similara) determinate de disponibilitati, conditii meteo, decizii ale furnizorilor sau alte cauze obiective. EUROPA TRAVEL va informa Calatorul in scris cu privire la modificari si, atunci cand este cazul, cu privire la drepturile sale. Daca modificarea este semnificativa (ex.: schimbare majora a unui element esential al pachetului), Calatorul poate avea optiuni precum: acceptarea modificarii propuse; acceptarea unui pachet de substitutie (daca este disponibil); incetarea contractului fara penalitate si rambursarea platilor efectuate, in conditiile legii.
    7.2 Modificarea pretului dupa contractare
    Dupa incheierea contractului, pretul poate fi modificat numai in situatiile expres prevazute de contract si legislatia aplicabila (ex.: variatia costurilor cu combustibilul/energia, taxe impuse de terti, curs valutar). Orice crestere de pret se comunica in scris, cu justificare si calcul, cu cel putin 20 de zile inainte de plecare. Daca cresterea depaseste pragul prevazut de lege/contract, Calatorul poate avea dreptul de a inceta contractul.
    7.3 Anularea pachetului de catre EUROPA TRAVEL
   EUROPA TRAVEL poate anula pachetul, printre altele, daca nu se intruneste numarul minim de participanti sau daca apar circumstante inevitabile si extraordinare. In astfel de situatii, Calatorul primeste rambursarea platilor efectuate in conditiile contractului si ale legislatiei aplicabile, fara a afecta drepturile privind despagubirile, atunci cand acestea sunt datorate.

8. Transport (aerian, autocar, ferry, transferuri, transport pe cont propriu)

   8.1 Transport aerian (curse regulate / charter)
   Programele cu transport aerian pot fi operate cu curse regulate sau charter. Serviciile la bord, politica de bagaje, check-in-ul (online sau la aeroport) si alocarea locurilor pot diferi in functie de compania aeriana si tipul biletului. Orarul de zbor poate suferi modificari. Calatorul este rugat sa verifice notificarile primite si sa respecte ora si aeroportul comunicate in informarea de plecare. Prezentarea la aeroport: recomandam sosirea cu cel putin 2-3 ore inainte (in functie de destinatie si aeroport). Imbarcarea se poate inchide inainte de ora decolarii, conform regulilor companiei aeriene. Alocarea locurilor: se face de regula la check-in; locurile preferentiale pot fi contra cost, daca sunt disponibile. In caz de intarzieri/anulari/overbooking, drepturile pasagerilor se stabilesc in principal conform reglementarilor aplicabile (ex.: Regulamentul (CE) nr. 261/2004) si politicilor companiei aeriene; EUROPA TRAVEL va oferi asistenta in masura posibilului, conform rolului sau in pachet.
    8.2 Transport cu autocar/ minibus/ microbuz
   Transportul rutier se realizeaza cu autocare/minibuze/microbuze proprii sau ale unor transportatori autorizati. Se efectueaza opriri regulate (aprox. la 2-3 ore) in parcari dotate cu facilitati. Pentru confortul tuturor, toaleta autocarului (daca exista) se foloseste doar in cazuri de urgenta. Locurile in autocar pot fi atribuite de sistem sau in ordinea inscrierii (in functie de produs) si pot suferi modificari pana la plecare din motive operationale (renuntari, inscrieri suplimentare, schimbarea autocarului). Pentru circuitele cu avionul, in autocarul local/transfer, locurile se pot ocupa in functie de ordinea inscrierilor sau a indicatiilor ghidului. Animalele vii si bagajele voluminoase pot fi restrictionate.
    8.3 Ferry-boat / transport naval
    Intre insule si continent orarul curselor ferry poate depinde de companiile de navigatie si de conditiile meteo. Pot aparea perioade de asteptare sau modificari de program. Bagajele pot fi depozitate in spatii comune; recomandam pastrarea asupra dumneavoastra a bunurilor de valoare.
   8.4 Transferuri
   Transferurile se pot efectua cu autocar/minibus/microbuz sau autoturism (inclusiv taxi), in functie de destinatie. In timpul transferului, Calatorul raspunde de propriul bagaj.
   8.5 Transport pe cont propriu
    Daca alegeti transport pe cont propriu, este responsabilitatea dumneavoastra sa ajungeti la timp la unitatea de cazare/punctul de intalnire. In cazul sosirii dupa orele de program ale receptiei/reprezentantului local, pot aparea intarzieri la cazare. Orele de check-in/check-out sunt cele comunicate de unitatea de cazare si pot varia.
   8.6 Bagaje si obiecte personale
    Politica de bagaje la avion difera in functie de compania aeriana, ruta si tipul biletului. Greutatea/numarul bagajelor incluse sunt mentionate in documentele de calatorie. Depasirea limitelor se taxeaza la aeroport, conform tarifelor companiei. Bagajul de mana are dimensiuni si greutate limitate; verificati conditiile biletului (inclusiv restrictiile privind lichidele si obiectele interzise). In caz de pierdere/deteriorare bagaj la zbor, sesizarea se face imediat la biroul companiei aeriene din aeroport (Lost & Found) si se solicita un proces-verbal (PIR). Pe durata transportului rutier, bagajele pot fi asigurate de transportator in limita politei; recomandam sa pastrati banii, actele, medicamentele si obiectele de valoare in bagajul de mana.

9. Cazare si servicii hoteliere

    9.1 Clasificare si descrieri
    Clasificarea unitatilor de cazare este cea oficiala din tara respectiva si poate diferi ca standard fata de clasificarea din Romania. Descrierile si fotografiile au caracter informativ; anumite aspecte pot varia (dotari, mobilier, amplasarea camerei).
   9.2 Check-in / check-out
    Check-in: de regula intre orele 14:00- 18:00 (poate varia). Check-out: de regula pana la ora 10:00- 12:00 (poate varia). Early check-in / late check-out: numai la solicitare si, de regula, contra cost si in limita disponibilitatii.
    9.3 Repartizarea camerelor si cereri speciale
    Repartizarea camerelor este dreptul exclusiv al receptiei. Crerile speciale (camere alaturate, etaj, vedere, pat matrimonial etc.) se transmit, dar nu pot fi garantate decat daca sunt confirmate in scris de hotel si, dupa caz, achitate.
    9.4 Tipuri de camere, partaj si supliment single
    Camerele triple pot fi: 3 paturi egale, 2 paturi + pat suplimentar pliant sau pat matrimonial + pat suplimentar (in functie de hotel). Suplimentul single se aplica atunci cand o persoana solicita camera single sau cand partajul nu se poate realiza (in conditiile comunicate pentru fiecare produs). Partaj (sharing): pentru anumite programe se poate solicita cazare in regim partaj; daca partajul nu se inchide, se aplica regulile produsului (unele circuite cu avion pot impune supliment single).
    9.5 Taxe locale, garantii si costuri suplimentare
    Taxe de oras/statiune: se achita de regula la receptia hotelului, la sosire sau la plecare. Garantii/depozite: unele hoteluri pot solicita depozit (cash sau card) pentru minibar, seif, eventuale pagube etc.; depozitul se ramburseaza conform regulilor hotelului. Facilitati contra cost: minibar, seif, aer conditionat (in unele hoteluri), Wi-Fi, prosoape la piscina, sezlonguri, servicii spa.
    9.6 Aer conditionat, constructii, distante
    Utilizarea aerului conditionat poate fi inclusa in tarif sau se poate achita suplimentar; in unele hoteluri functioneaza centralizat si sezonier. In statiuni pot incepe lucrari de constructii/reparatii fara notificare. Distantele fata de plaja sunt orientative si pot fi masurate in linie dreapta.
    9.7 Masa
    Tipul de masa (fara masa / mic dejun / demipensiune / pensiune completa / all inclusive) este specificat in oferta. Bauturile nu sunt incluse, de regula, decat daca se mentioneaza explicit. Regimul all inclusive include, de obicei, bauturi locale in intervale orare stabilite de hotel.

10. Excursii optionale, ghizi si programe de tip circuit

    10.1 Insotitor de grup / ghizi / reprezentanti locali
    Pentru circuite, grupul poate beneficia de insotitor/ghid roman autorizat pe durata programului. Conform regulilor din multe tari, ghidajul in interiorul obiectivelor (muzee, situri) poate fi realizat exclusiv de ghizi locali autorizati; insotitorul de grup poate oferi explicatii in exterior si, dupa caz, poate traduce.
    10.2 Excursii optionale
    Excursiile optionale nu sunt incluse in pretul pachetului (daca nu se specifica altfel). Inscrierea si plata se pot face fie in Romania, fie la destinatie (catre ghid/reprezentant), in functie de program. Excursiile optionale sunt operate, de regula, de parteneri locali; conditiile de desfasurare (program, tarife, minim participanti) pot varia. In pretul excursiilor optionale nu sunt incluse, de regula, intrarile la obiective.
    10.3 Particularitati ale circuitelor
    In circuite, sosirea la cazare poate avea loc seara (de regula 20:00-22:00), iar orele pot varia in functie de trafic, vreme, formalitati de frontiera. Ordinea vizitelor si programul pe zile pot fi ajustate din motive obiective (trafic, orare de zbor, conditii meteo, acces la obiective), cu pastrarea pe cat posibil a serviciilor incluse. Programele de tip circuit pot sa nu fie adaptate persoanelor cu mobilitate redusa; va rugam sa ne informati inainte de rezervare pentru a evalua gradul de adecvare.

11. Asigurari recomandate

    EUROPA TRAVEL recomanda incheierea urmatoarelor tipuri de asigurari (acolo unde sunt disponibile), in functie de destinatie si de profilul calatoriei. Asigurarile se incheie intre Calator si asigurator, in conditiile si limitele politei. Asigurare medicala de calatorie: recomandata pentru acoperirea cheltuielilor medicale, spitalizare, repatriere. Asigurare storno (anulare): poate acoperi penalitatile de anulare in anumite situatii (boala, accident, deces in familie etc.), conform conditiilor asiguratorului.
   Asigurare bagaj: poate acoperi anumite riscuri (pierderea/ deteriorarea bagajelor), conform politei. Important: fiecare asigurator are excluderi (ex.: conditii preexistente, anulare din motive personale, neprezentare, consum de alcool/droguri etc.). Cititi conditiile politei inainte de achizitie.

12. Documente de calatorie, vize, minori, formalitati de sanatate

    12.1 Acte de identitate si vize
    Calatorul are obligatia sa detina documente de calatorie valabile (carte de identitate si/sau pasaport, dupa caz) pentru toate tarile de destinatie si tranzit, pe intreaga durata a calatoriei. Conditiile de intrare (pasaport, vize, valabilitate minima, conditii sanitare) pot varia si se pot modifica.
    Recomandari:
    Verificati conditiile oficiale de calatorie (MAE/ambasada/consulat) inainte de rezervare si inainte de plecare. Daca aveti cetatenie straina/dubla cetatenie, verificati conditiile specifice aplicabile. In cazul pierderii documentelor la destinatie, Calatorul suporta costurile pentru obtinerea unui document provizoriu si eventuale cheltuieli de transport/cazare.
    12.2 Calatoria minorilor
    Pentru minorii sub 18 ani se aplica reguli speciale privind iesirea din tara si intrarea in alte state (ex.: acord notarial, imputerniciri, pasaport pentru copiii fara CI). Este responsabilitatea parintilor/ tutorilor sa se asigure ca minorul detine toate documentele solicitate de autoritati.
    12.3 Conditii de sanatate
    Anumite destinatii pot impune conditii sanitare (vaccinuri, formulare, teste). Calatorul este responsabil sa se informeze si sa respecte cerintele oficiale. Recomandam consult medical inainte de calatorie pentru persoane cu afectiuni cronice, gravide, varstnici, precum si pentru calatorii in destinatii exotice.

13. Reclamatii, asistenta si solutionarea litigiilor (SAL)

    13.1 Asistenta la destinatie
    Daca apare o neconformitate (serviciu prestat diferit fata de contract) sau o situatie de urgenta, Calatorul trebuie sa informeze fara intarzieri nejustificate EUROPA TRAVEL si/sau reprezentantul local/insotitorul de grup, preferabil in scris (e-mail/mesaj). Solutionarea pe loc este, de regula, cea mai eficienta.
    13.2 Reclamatii dupa intoarcere
    Reclamatiile se transmit in scris, cu descrierea situatiei si dovezi (fotografii, documente, confirmari), pentru a putea fi analizate si, dupa caz, transmise furnizorilor. EUROPA TRAVEL va raspunde in termen rezonabil, in functie de complexitate si de timpul necesar obtinerii punctelor de vedere de la furnizori.
    13.3 Solutionare amiabila si SAL
    In cazul unor divergente, partile vor depune eforturi pentru solutionare amiabila. Calatorul poate solicita si o conciliere amiabila prin contactarea persoanei indicate de agentie (in masura in care este disponibila aceasta optiune). De asemenea, se pot utiliza mecanismele de solutionare alternativa a litigiilor, conform legislatiei aplicabile. Date de contact pentru conciliere amiabila: secretariat@europatravel.ro

14. Protectia in caz de insolventa

   Pentru pachetele de servicii de calatorie, calatorii beneficiaza de protectie in caz de insolventa/faliment, conform OG nr. 2/2018. Detaliile privind polita de asigurare si procedura de despagubire sunt mentionate in contract si pot fi consultate la sediul agentiei.

15. Protectia datelor si comunicari

    EUROPA TRAVEL prelucreaza datele cu caracter personal necesare pentru rezervare, emiterea documentelor de calatorie si derularea serviciilor (ex.: nume, date documente, date contact). Datele pot fi transmise catre furnizori (hoteluri, companii aeriene etc.) strict in scopul prestarii serviciilor. Detaliile privind prelucrarea datelor, temeiurile legale si drepturile persoanei vizate sunt comunicate in documentele GDPR ale agentiei si in anexele la contract.

16. Contact

    Datele de contact sunt cele comunicate in contract si pe website.
    Email: office@europatravel.ro
    Pentru urgente la destinatie: numarul/numerele de telefon din informarea de plecare (transmisa inainte de plecare).


   Anexe

    Anexa A - Checklist inainte de plecare

    Pentru a evita cele mai frecvente probleme (refuz la imbarcare, costuri de schimbare, pierderea zborului), va recomandam urmatoarea lista de verificare:

    A. Inainte de rezervare:

    Verificati conditiile de intrare (pasaport/CI, vize, conditii sanitare) pentru destinatie si tranzit. Anuntati din timp cereri speciale (mobilitate redusa, regim alimentar, preferinte camera) - pot implica costuri si nu pot fi garantate fara confirmare. Verificati daca tariful este nerambursabil sau promotional si ce implica acest lucru.

    B. La inscriere:

    Transmiteti datele EXACT ca in actul de identitate (nume, prenume, data nasterii). Platiti avansul (15%) in termenul comunicat pentru a evita anularea rezervarii preliminare. Daca doriti asigurare storno, ideal se incheie la inscriere.

    C. Cu 30 zile inainte de plecare:

Achitati soldul pana la termenul-limita (30 zile inainte de plecare). Verificati daca exista servicii suplimentare pe care doriti sa le achizitionati (bagaj suplimentar, locuri preferentiale, excursii optionale).

    D. Inainte de plecare (48-72 ore):

Verificati informarea de plecare: ora, punct de intalnire/imbarcare, numere de telefon, hotel confirmat (daca este cazul). Verificati politica de bagaje a companiei aeriene si faceti check-in online daca este disponibil. Asigurati-va ca aveti asupra dvs. medicamentele necesare si documentele (CI/pasaport, asigurare, voucher).

    Anexa B - Situatii frecvente la hotel

  • Depozit/garantie la receptie: unele hoteluri solicita o garantie (cash/card) pentru minibar/seif/cheltuieli. Aceasta nu este o taxa EUROPA TRAVEL si se ramburseaza conform regulilor hotelului.
  • Taxe de oras/statiune: se achita local, de regula la receptie.
  • Repartizarea camerelor: hotelul stabileste camera; cererile speciale nu sunt garantate decat daca sunt confirmate.
  • Check-in tarziu: daca ajungeti seara tarziu, este posibil ca masa sa nu mai fie disponibila; uneori hotelul ofera pachet rece, dar nu este garantat.

    Anexa C - Neindeplinirea obligatiilor calatorului (exemple)

Urmatoarele situatii pot conduce la pierderea serviciilor si aplicarea penalitatilor (inclusiv 100%), deoarece furnizorii considera serviciile prestate/rezervate:
- neprezentarea la imbarcare (no-show) sau intarzierea la punctul de intalnire;
- documente de calatorie nevalabile / lipsa vize / refuzul autoritatilor de frontiera;
- refuzul de imbarcare din motive imputabile pasagerului (ex.: comportament neadecvat, lipsa documentelor).

    Anexa D - Surse de informare oficiala

   Recomandam consultarea surselor oficiale pentru conditii de calatorie si avertizari: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) - sectiunea „Conditii de calatorie” (travel conditions), ambasade/consulate, precum si informatiile furnizate de compania aeriana.


Rezerva acum!