Primăvara în Lisabona? O vacanță în care te vei îndrăgosti iremediabil

Dacă vremea anevoioasă aduce o iarnă prelungită şi ninsori feerice la început de primăvară, atunci timpul este numai bun pentru planificarea unei vacanţe în locuri mai călduroase, scăldate de soare.

Portugalia, țară aflată în sudul Europei și Peninsula Iberică, este una dintre cele mai ofertante destinații pentru petrecerea vacanței. Indiferent de perioadă și anotimp, turiștii trec pragul uneia dintre cele mai atractive zone de pe „Bătrânul Continent”. Fostă mare colonie, Portugalia păstrează urmele unui trecut încărcat de istorie glorioasă.

Capitală europeană de seamă

Cel mai indicat loc de pornire a aventurii este capitala Lisabona, aflată pe coasta de vest a țării, unde fluviul Tejo își dă întâlnire cu Oceanul Atlantic. Centrul citadelei este „Baixa” sau „Orașul de Jos”, zonă unde se găsește Castelul Sao Jorge și Catedrala Santa Maria Maior. Peste zidurile castelului, încadrate de tunuri și ziduri temeinice, se poate admira întreaga capitală a Portugaliei, marcată de arhitectură care combină clasicul cu modernismul.

Spectaculos este și cartierul Belem, acolo unde se găsesc monumente istorice din secolele XV-XVI: Turnul Belem și Mănăstirea Sfântul Ieronim. Aici te poţi delecta şi cu faimosul desert portughez Pasteis de Belem, chiar de la patiseria deschisă în anul 1837. Încântătoare sunt piețele Praca Rossio, Praca Restauradores si Praca do Comercio. O plimbare la pas prin colinele Lisabonei îţi aduce privelişti minunate asupra întregii regiuni, însă şi un drum cu unul dintre faimoasele funiculare te poartă prin locuri fascinante, cu importante atracţii de admirat pe traseu.

Atracţii de excepţie ale Portugaliei

În apropiere de Lisabona se află orașul Sintra, o adevărată perlă a Portugaliei. Au rămas mărturie a trecutului glorios Palatul Pena și Castelul Maur, construit în secolul al VIII-lea, care veghează aşezarea din cel mai înalt punct al său.

Unul dintre cele mai renumite locuri ale țării este Fatima, localitatea unde Fecioara Maria s-a arătat, în 1917, în fața a trei copii, împărtășindu-le trei mari secrete. Pe traseul către Fatima poate fi inclus în circuitul turistic Nazare, un sat pescăresc renumit pentru fustele suprapuse pe care le poartă localnicele, dar și localitatea medievală Obidos.

Insula Madeira, parte a Portugaliei, are capitala la Funchal, oraș ce a fost fondat în 1421 de Joao Goncalves Zarco. Aici poate fi vizitată o grandioasă grădină botanică, piața locală „Dos Lavradores” și Fabrica de Broderie, locul unde iau naștere lucrări măiastre din mâini dibace. De bifat este și o vizită la Crama Oliveiras, unde se poate degusta celebrul vin de Madeira.

(Madeira – Sursă: Pixabay)

Descoperă tot ce are mai bun de oferit Portugalia într-un circuit complex pus la dispoziţie de noi, pentru toţi cei dornici să exploreze un tărâm fascinant, colorat în nuanţe vesele de primăvară. Ultimele zile de înscrieri: vezi oferta.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Paște în Grecia? Iată cele mai tari oferte ale momentului

Te-ai gândit în ce zonă să-ți petreci zilele de Paște în Grecia? Ne apropiem cu pași repezi de Sfintele Paști, iar vacanța în Grecia devine un must. Tărâmul ortodoxiei, Grecia este cunoscută pentru tradițiile sale frumoase, pentru slujbele religioase atractive și pentru mâncarea tradițională, ce se așterne pe masa fiecărui localnic. Cum să ratezi un […]

thassos

Oferte Grecia: De ce să alegi insula Thassos pentru vacanţa ta

Planificarea vacanței de vară este esențială chiar și în vremuri de criză. Petrecerea timpului de calitate alături de prieteni și familie este esențială pentru bunăstarea noastră, oferindu-ne energia să continuăm cu rutina noastră zilnică. Insulele Greceşti sunt în mod tradițional unele dintre cele mai populare destinații în rândul călătorilor din întreaga lume. Dar alegerea celei […]

grecia 2020

Zakynthos, insula grecească plină de culoare

Pentru noi, vara înseamnă plajă într-o destinație cu mult soare… grecesc să fie! Înseamnă bălăceală în mare și, mai presus de toate, înseamnă relaxare totală în razele soarelui. Iar când vrei să mai iei o pauză de la toate cele de mai sus, pornești într-o drumeție. Nu foarte departe, ca să te poți întoarce rapid […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + eleven =