Turcia, o explozie de gusturi şi arome

turcia_mancare

O destinaţie plină de strălucire aflată între Asia şi Europa, Turcia impresionează prin amestecul cultural, inclusiv la nivel gastronomic. Pe malul Bosforului se mănâncă bine și pe gustul celor mai pretențioși oaspeți care trec pragul “Țării Semilunei”. Bucătăria turcească este o explozie formidabilă de arome, un mix apetisant de condimente și combinații puse la punct de bucătari dibaci.

Moştenirea unei culturi gastronomice

Pentru a demonstra influența gastronomiei din această parte a lumii, este suficient să ne amintim că sarmalele și chiftelele au avut ca punct de plecare centrul Imperiului Otoman. La capitolul legumelor, de bază sunt vinetele, ceapa, roșiile, fasolea, usturoiul, castravetele și lintea. Apoi, carnea de miel, oaie, vită sau pui este fundamentală. Savoarea este lăsată pe mâinile condimentelor: pătrunjel, mentă, chimion, boia, piper. Iar amestecul acestor elemente duc la felurile-vedetă din bucătăria turcească: kebap, karniyarik sau meze.

turcia(Kebap – Sursă foto: Pixabay)

Secretele unui kebap perfect sunt mirodeniile şi marinata în care este preparată carnea. În plus, unele dintre cele mai renumite tipuri sunt identificate de oraşul sau regiunea de provenienţă. Vezi Adana kebap, ceva mai condimentat, din oraşul din partea central-sudică a Turciei, sau Urfa kebap, din zona de sud-est. La fel de cunoscute sunt şi doner kebap şi iskender kebap, preparate cu fâşii subţiri de carne, sos de roşii, iaurt şi unt. Acesta din urmă a fost inventat în anul 1867 de Iskender Efendi, în oraşul Bursa, al patrulea ca număr de locuitori din Turcia.

Delicioasele deserturi turceşti

În materie de dulciuri, bucătăria turcească oferă o varietate de preparate care îţi lasă gura apa la simpla vedere. Dintre acestea, cele mai mult elogii le primesc kataiful și baclavaua, preparate cu nuci sau fistic. Baclavaua, care vine de fapt din Asia Centrală, s-a răspândit peste tot în lumea otomană. Oraşul Gaziantep este considerat a fi adevărata capitală a acestui desert, pe care l-a ridicat la rang de artă.

turcia(Baclava – Sursă foto: Pixabay)

Alt dulce transformat de turci în spectacol este crema de îngheţată, care te va cuceri cu gustul unic şi textura deosebită. Să cumperi un cornet de maraş dondurma de la un vânzător îmbrăcat într-un costum tradiţional este chiar o provocare.  În cele din urmă, faimosul rahat turcesc, care se găseşte într-o mare varietate de arome, forme şi culori, este servit cu o cafea tradiţională, la finalul mesei. Iar pentru a te bucura de faimoasa cafea cu spumă şi caimac, ai nevoie de un adevărat artist.

Îmbarcă-te la o aventură în această ţară a varietăţii gastronomice şi lasă-te cucerit de gusturi şi arome. Europa Travel îţi oferă oportunitatea de a vizita cele mai importante staţiuni turceşti pentru un sejur de poveste: oferta aici.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 4,50 din 5)
Încarc...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Paștele în Israel: Cum sărbătoresc creștinii Săptămâna Sfântă

Paștele în Israel! Este momentul din an în care cele două mari religii monoteiste ale iudaismului și creștinismului se întâlnesc. Pentru evrei, Săptămâna Sfântă înseamnă Paștele (sau Pessach), pentru creștini, Paștele. Este săptămâna în care Israel este cel mai aglomerat cu turiști, dar și cel mai frumos din punct de vedere spiritual și gastronomic. Pentru […]

cappadocia

Cappadocia: Ținutul de basm al Turciei

Considerată a fi o adevărată minune a naturii, Cappadocia este una dintre cele mai atractive regiuni ale Turciei, un ţinut absolut încântător, pe care trebuie să îl vizitezi cel puţin o dată în viaţă. Formaţiunile vulcanice par făurite de mâini magice, iar structurile stâncoase adăpostesc misterioase oraşe subterane misterioase şi peisaje spectaculoase. Göreme, muzeu în […]

kefalonia

Top 5 motive pentru care te vei îndrăgosti de Kefalonia

Kefalonia, una dintre perlele arhipelagului grec, atrage ca un magnet turiștii, datorită plajelor spectaculoase cu nisip fin auriu, care se îmbină armonios cu apa de culoarea turcoazului a Mării Ionice, a vegetației luxuriante și a ospitalității localnicilor. Iată care sunt cele mai importante cinci aspecte cu privire la Kefalonia, care te vor cuceri iremediabil: Atracţii […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + 11 =