De ce timpul pare sa treaca altfel cand calatorim?

Exista saptamâni care trec aproape fara sa ne dam seama, în care zilele se succed dupa acelasi ritm, facem aceleasi drumuri, vedem aceleasi locuri si respectam aproximativ acelasi program, iar când ajungem la sfârsitul lor avem uneori senzatia ca timpul pur si simplu a disparut, fara sa lase în urma prea multe momente pe care sa le putem separa clar unele de altele.

Si apoi exista o saptamâna de calatorie, care are tot sapte zile si acelasi numar de ore, dar care, atunci când ne întoarcem acasa, poate parea mult mai lunga decât o saptamâna obisnuita, pentru ca în numai câteva zile am vazut orase noi, am traversat regiuni pe care nu le cunosteam, am încercat gusturi diferite, am dormit în alte locuri si ne-am trezit în fiecare dimineata stiind ca urmeaza ceva ce nu am mai trait.

Uneori aceasta senzatie este atât de puternica încât, în a patra sau a cincea zi a unei calatorii, încercam sa ne amintim când am vizitat un anumit loc si suntem surprinsi sa descoperim ca s-a întâmplat cu numai doua zile înainte, desi în mintea noastra pare ca a trecut mult mai mult timp. Între acel moment si prezent s-au adunat atât de multe imagini, drumuri, conversatii si experiente, încât memoria pare sa fi întins timpul si sa fi transformat câteva zile într-o perioada mult mai bogata.

Explicatia nu se afla, bineînteles, în ceas, pentru ca timpul trece la fel indiferent daca suntem acasa sau într-o piata din Roma, ci în felul în care mintea noastra percepe si pastreaza ceea ce traim. În viata de zi cu zi, rutina este construita tocmai din lucruri familiare, iar creierul nu are nevoie sa acorde aceeasi atentie unui drum pe care îl facem zilnic, unei cladiri pe care o vedem de sute de ori sau unei cafele baute în acelasi loc.

Într-o calatorie, situatia se schimba aproape complet, pentru ca înca din momentul în care deschidem dimineata perdeaua unei camere de hotel suntem înconjurati de lucruri care nu ne sunt familiare, iar simplul fapt ca vedem alte cladiri, auzim o alta limba si stim ca în urmatoarele ore vom ajunge în locuri pe care pâna atunci le cunosteam doar din fotografii ne face sa fim mult mai atenti la ceea ce se întâmpla în jur.

Prima cafea bauta la Roma nu mai este doar cafeaua de dimineata, pentru ca este asociata cu ziua în care urmeaza sa vezi Colosseumul, iar o simpla plimbare prin Viena nu mai seamana cu drumul obisnuit de acasa, pentru ca fiecare fatada, tramvai, cafenea sau piata poate reprezenta ceva nou. Într-o asemenea zi, chiar si momentele aparent banale capata o identitate proprie, iar tocmai aceste detalii creeaza reperele prin care memoria va reconstrui ulterior calatoria.

Daca încercam sa ne amintim ce am facut într-o anumita zi de marti de acum câteva luni, este posibil sa ne fie destul de greu, mai ales daca nu s-a întâmplat nimic neobisnuit, pentru ca acea zi s-a amestecat cu alte zeci de zile asemanatoare. În vacanta, însa, marti poate deveni ziua în care am vazut pentru prima data Venetia, miercuri poate fi ziua în care am traversat Alpii, iar joi poate ramâne în memorie drept ziua în care am ajuns pe malul unui lac elvetian si am privit muntii reflectându-se în apa.

Fiecare zi începe astfel sa aiba propria poveste, iar într-un circuit aceasta senzatie poate deveni si mai puternica, deoarece decorul se schimba permanent si, uneori, odata cu el se schimba limba, gastronomia, arhitectura si chiar tara în care ne aflam. Poti pleca dimineata dintr-un oras cu arhitectura central-europeana, câteva ore mai târziu sa privesti Alpii de la fereastra, iar seara sa te plimbi printr-o localitate în care atmosfera, meniurile restaurantelor si sunetele strazii sunt complet diferite de cele ale diminetii.

Pentru calendar a trecut o singura zi, însa pentru memorie s-au întâmplat atât de multe lucruri încât ziua respectiva pare mult mai mare decât una petrecuta în rutina obisnuita, iar de aici apare si acel sentiment atât de cunoscut ca prima parte a vacantei s-a petrecut „cu mult timp în urma”, desi au trecut poate numai trei sau patru zile.

Exista, totusi, un paradox foarte interesant, pentru ca în momentul în care traim o zi frumoasa de vacanta avem adesea impresia ca timpul trece incredibil de repede. Parca abia am iesit dimineata din hotel si deja se apropie seara, parca vacanta abia a început si dintr-odata mai avem numai doua zile, iar uneori ne-am dori ca fiecare dupa-amiaza sau seara sa dureze putin mai mult.

Atunci când ne întoarcem acasa si privim însa retrospectiv aceeasi perioada, lucrurile se schimba, deoarece memoria gaseste foarte multe repere prin care sa o reconstruiasca, iar o saptamâna plina de experiente noi poate parea mai lunga decât doua sau trei saptamâni obisnuite despre care nu mai putem spune cu exactitate ce am facut în fiecare zi.

Noutatea joaca un rol important în aceasta senzatie, iar acesta este probabil si motivul pentru care prima calatorie într-un loc ramâne atât de intensa în memorie. Prima data când ajungi la Istanbul, aproape fiecare experienta are ceva nou, de la prima vedere asupra Bosforului si primul drum printre strazile aglomerate pâna la aromele bazarului, moscheile care apar deasupra orasului, ceaiul turcesc sau momentul în care traversezi cu vaporul dintre Europa si Asia.

Daca revii peste câtiva ani, Istanbulul poate deveni chiar mai drag, pentru ca începi sa îl recunosti si sa ai locuri preferate, însa experienta este diferita, deoarece nu mai trebuie sa descoperi totul pentru prima data. Acelasi lucru se întâmpla cu Venetia, Praga, Budapesta, Roma sau orice alta destinatie, pentru ca prima întâlnire cu un loc obliga mintea sa observe mult mai multe detalii decât atunci când stim deja aproximativ ce urmeaza sa vedem.

Prima aparitie a Alpilor la orizont, prima imagine a lacului Bled, prima plimbare pe Podul Carol sau primul moment în care vezi Parlamentul din Budapesta luminat pe malul Dunarii devin astfel borne ale calatoriei, iar aceste momente se fixeaza în memorie tocmai pentru ca au rupt complet ritmul lucrurilor familiare.

În calatorii suntem, fara sa ne propunem neaparat, mai atenti la prezent, pentru ca privim cladirile, ascultam vocile din jur, încercam sa întelegem indicatoarele, alegem ce sa mâncam, urmarim harta si observam lucruri pe lânga care, daca am locui acolo, probabil am trece dupa un timp fara sa le mai acordam aceeasi atentie.

Chiar si mesele devin repere ale timpului, pentru ca rareori ne amintim toate cinele unei luni obisnuite, dar putem pastra ani întregi în memorie seara în care am mâncat într-o taverna din Grecia, prânzul dintr-un sat din Toscana, desertul încercat într-o cafenea vieneza sau restaurantul mic descoperit întâmplator pe o strada din Cracovia.

Mirosurile si gusturile au si ele aceasta capacitate surprinzatoare de a readuce o calatorie în prezent, astfel încât, dupa ani de zile, aroma unei cafele, a unui condiment sau a unui anumit preparat poate face sa reapara pentru câteva secunde o strada, un restaurant sau o întreaga seara petrecuta la sute ori mii de kilometri distanta.

Poate ca tocmai aici se ascunde unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care ni le ofera calatoria: pentru câteva zile, viata devine din nou plina de momente de „prima data”, într-o perioada a vietii în care multe dintre lucrurile pe care le facem au devenit deja cunoscute si previzibile.

Prima data într-un oras, prima data în fata unui monument despre care ai citit ani întregi, primul preparat pe care nu stii exact cum sa îl comanzi, prima seara pe o strada necunoscuta sau primul rasarit vazut de la fereastra unui hotel sunt experiente care ne readuc într-o stare de curiozitate pe care rutina zilnica nu ne-o ofera întotdeauna.

Poate de aceea si vacantele copilariei par atât de lungi atunci când ni le amintim, pentru ca lumea era atunci mult mai noua, iar o multime de experiente se întâmplau pentru prima data, ceea ce oferea memoriei foarte multe repere prin care sa reconstruiasca acele perioade. Calatoria reuseste, într-o anumita masura, sa recreeze aceeasi senzatie, pentru ca ne scoate din mediul cunoscut si ne pune din nou în situatia de a privi cu atentie ceea ce avem în fata.

Asta nu înseamna însa ca trebuie sa umplem fiecare minut al unei vacante cu obiective, pentru ca un program atât de încarcat încât fiecare loc devine doar o fotografie facuta înainte de plecarea spre urmatorul poate avea efectul opus. Memoria are nevoie nu numai de noutate, ci si de suficient timp pentru a observa si pentru a lega experientele de emotii, iar uneori o jumatate de ora petrecuta la o terasa poate ramâne mai clara decât trei monumente vizitate în graba.

Cele mai reusite calatorii ajung astfel sa combine lucrurile pe care le-am planificat cu momentele pe care nu aveam cum sa le anticipam, pentru ca putem sti de acasa ce oras vom vizita si ce monument vom vedea, dar nu putem sti cum va arata lumina în acea dupa-amiaza, ce melodie vom auzi pe o strada, cu cine vom intra în vorba sau ce loc complet necunoscut va ajunge sa fie surpriza zilei.

Poate ai plecat într-o calatorie pentru orase si te întorci vorbind mai mult despre peisaje, poate ai asteptat luni întregi sa vezi un monument celebru si descoperi ca amintirea preferata este o seara în care nu aveai nimic programat sau poate ca, dintre toate fotografiile facute, cea mai vie imagine ramâne una pe care nici macar nu ai fotografiat-o.

Calatoriile au si aceasta capacitate de a deveni borne ale propriei noastre vieti, pentru ca rareori ne raportam la trecut spunând „acea zi de miercuri din urma cu trei ani”, însa ne amintim foarte usor „anul în care am fost în Italia”, „vacanta în care am descoperit Grecia”, „prima data când am ajuns la Istanbul” sau „circuitul în care am traversat Elvetia”.

Destinatiile ajung sa organizeze timpul personal, iar uneori o fotografie este suficienta pentru a ne aminti nu numai locul în care eram, ci si oamenii cu care calatoream, perioada vietii prin care treceam si felul în care ne simteam atunci.

De aceea, întoarcerea acasa dupa o calatorie poate avea ceva aproape straniu, pentru ca deschidem aceeasi usa, gasim lucrurile exact unde le-am lasat si revenim pe aceleasi strazi, desi noi venim cu sute de imagini noi în minte si cu senzatia ca între plecare si întoarcere s-a întâmplat mult mai mult decât arata cele câteva zile din calendar.

Într-o singura saptamâna am putut vedea locuri pe care nu le mai vazuseram, am auzit alte limbi, am încercat alte gusturi, am dormit în alte camere, am traversat orase si regiuni necunoscute si ne-am trezit aproape în fiecare dimineata cu sentimentul ca ziua care începe nu va semana cu cea de ieri.

Calendarul ne spune ca au trecut sapte zile, însa memoria nu numara numai zilele, ci si experientele care le-au umplut, iar tocmai de aceea o saptamâna de calatorie poate ajunge sa para mult mai lunga decât o perioada obisnuita în care fiecare zi a semanat cu cea dinainte.

Poate ca acesta este unul dintre motivele pentru care ne dorim atât de mult sa plecam din nou, pentru ca o calatorie nu ne ofera doar orase, monumente, peisaje si fotografii, ci ne ofera pentru câteva zile senzatia ca timpul a devenit din nou mai bogat.

Nu îl putem opri si nici nu îl putem face sa mearga mai încet, însa putem umple o zi cu suficiente lucruri noi, cu suficienta curiozitate si cu suficiente momente care merita pastrate, încât atunci când ne vom uita în urma acea zi sa para mult mai mare decât cele douazeci si patru de ore pe care le-a avut în realitate.

Poate ca nu calatorim doar pentru a vedea lumea, ci si pentru a iesi pentru câteva zile din ritmul în care timpul trece fara sa îl observam, pentru a transforma o saptamâna din calendar într-o colectie de orase, drumuri, gusturi, întâlniri si surprize care vor ramâne cu noi mult dupa ce vacanta s-a terminat.

Iar peste ani, când ne vom gândi la acea calatorie, probabil ca nu ne vom mai aminti câte ore am petrecut pe drum sau cât de repede au trecut zilele, dar ne vom aminti cât de multe am reusit sa traim în ele.