Vacanta de vara este departe de a se fi terminat, insa daca gandul iti zboara deja la planificarea unei noi aventuri, avem cea mai buna propunere pentru tine: un circuit in Portugalia, la inceputul lunii decembrie. In plus, pentru ca locurile sunt limitate, cu cat decizia vine mai repede, cu atat te vei putea bucura si de oferta speciala, tariful redus cu 12%, impreuna cu promisiunea unei vacante de neuitat.
Activitati interesante si delicii de iarna
Decembrie este o luna deosebita in care sa te afli in Portugalia, si mai ales in
Lisabona. Chiar daca vremea este destul de rece, spiritul Craciunului este peste tot prezent in aer si vei gasi numeroase oportunitati de activitati. Astfel, este luna ideala pentru a vizita muzee interesante, sa te bucuri de spectacole si expozitii si sa te delectezi cu deliciile portugheze la caldura unui restaurant sau a unei patiserii.
In acest sens, luna decembrie este cea mai buna perioada ca sa iti incanti papilele gustative cu
Broas Castelares, un desert specific sezonului de Craciun, facut din cartofi dulci, migdale si miere, cu un interior moale si delicat, pe langa care merge de minune o cafea aromata. Iubitorii de dulce pot incerca si
Rabanadas, o alta delicatesa de patiserie, un fel de
french toast sau friganele portugheze cu arome diverse precum ciocolata, scortisoara, lamaie sau portocala. Iar daca tot ti-ai luat portia de energie, de ce sa nu continui cu o plimbare prin
cartierul Alfama, care te va surprinde prin culorile sale spectaculoase pe care le ofera decoratiunile de Craciun ce imbogatesc stradutele pitoresti ale Lisabonei.
Descoperiri fascinante in circuitul prin Portugalia
Cele mai importante simboluri ale Lisabonei,
Turnul Belem si Manastirea Sf. Ieronim, ambele incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO, iti vor purta pasii printr-un cartier idilic, cu o perspectiva minunata asupra raului
Tagus si a imprejurimilor. Capitala nu este singurul loc atractiv pe care Portugalia il are de oferit, astfel ca am inclus in acest circuit pe care ti-l propunem si alte locuri de o frumusete uimitoare. Incepand cu pitorescul
oras Sintra si cele doua castele ale sale,
Pena si
cel al Maurilor, asezate la inaltimi considerabile, pentru a veghea imprejurimile, si continuand cu
orasul medieval Obidos, satul pescaresc
Nazare sau
Fatima legendelor si a pelerinajelor, aceasta vacanta iti asigura zile pline de explorare si locuri uimitoare de vizitat.
Circuitul este completat cu o excursie interesanta pe
Insula Madeira, din Atlanticul de Nord, unde
orasul Funchal te asteapta cu o sumedenie de atractii si activitati. O vizita la
Gradina Botanica este deosebita, cu numeroase specii de plante spectaculoase de admirat, si
piata locala „Dos Lavradores” iti ofera o perspectiva speciala asupra specificului locului, insa turul orasului este complet abia dupa ce ajungi si la
Crama Oliveiras, unde poti degusta fabulosul vin de Madeira. Vederea asupra oceanului este cu adevarat spectaculoasa din
Cabo Girao, la fel ca si aceea din
Cabo do Roca, cel mai vestic punct al Europei. Imaginile pe care le vei imortaliza cu aceasta ocazie, mai ales daca momentul zilei corespunde apusului de soare colorat in nuante rosiatice, vor fi ca din reviste de calatorie.