Program
Ziua 1. Sambata 28.12 Bucuresti - Sofia - Salonic - Kalambaka (cca 895 km)
Ora 05.30 Imbarcare din Bucuresti - Calea Grivitei 193 B - Muzeul CFR. Ora 06.00 Plecare pe ruta Ruse - Sofia - Salonic - Kalambaka. Traversam Bulgaria si ne indreptam spre Salonic, pentru un tur cu autocarul in care vom admira: Arcul lui Galeriu - construit in anul 304 d.Hr. pentru a comemora victoria imparatului roman impotriva persilor, Rotonda - inaltata de Galeriu pentru a-i servi initial drept mausoleu si transformata mai tarziu in Biserica Sfantul Gheorghe, Biserica Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir - loc incarcat de spiritualitate, care pastreaza moastele acestui sfant si promenada ce se intinde de la port pana la Turnul Alb - fosta inchisoare in timpul dominatiei otomane, devenit simbolul orasului. Continuam traseul spre Kalambaka, pentru cazare la Hotel Kosta Famissi 4*(sau similar).Ziua 2. Duminica 29.12 Meteora - Gjirokastra - Vlora (cca 315 km)
Mic dejun. Incepem ziua cu vizita la Meteora, al doilea centru monastic ca importanta si marime din Grecia. Vom vizita atelierul de icoane Zindros, unde vom vedea cum sunt pictate icoanele bizantine. Continuam cu celebrele manastiri suspendate intre cer si pamant, admirand peisajul unic si vom vizita Man. Marele Meteor (sau Man. Varlaam). Incepem deplasarea spre Albania, unde vom admira Gjirokastra, un orasel cu o arhitectura traditionala, exceptional conservat. Ne vom plimba pe stradutele pietruite cu superba arhitectura otomana, pe langa bazar, spre Castelul Gjirokastra, unde vom gasi un muzeu de arme si privelisti fascinante catre muntii din apropiere. Ne indreptam pentru cazare la Vlora, la Hotel Bologna 4* (sau similar), dupa care continuam cu o plimbare in centrul statiunii, pornind de la Monumentul Independentei fata de Imperiul Otoman din Piata Drapelului, catre Moscheea Muradie, construita de Mimar Sinan, arhitectul otoman ai carui discipoli au proiectat Taj Mahal-ul din India.Ziua 3. Luni 30.12 Vlora - Saranda - Parcul National Llogara - Vlora (cca 285 km)
Mic dejun. Timp liber in Vlora, pentru plimbari si vizite individuale sau excursie optionala catre Saranda si Riviera Albaneza. Statiunea Saranda, ce combina plaje stralucitoare, viata de noapte si atractii istorice precum Castelul Lekuresi construit in 1537 de sultanul otoman Suleiman Magnificul, pentru a apara regiunea de venetieni. Vom strabate apoi Riviera Albaneza, portiune de coasta a Marii Ionice, care incepe la Saranda si continua spre nord pana la Parcul National Llogara. Cel mai spectaculos punct este atins in Pasul Llogara, o trecatoare a carei altitudine trece de 1.000 de metri si ofera privelisti fermecatoare asupra intregii coaste. Seara, intoarcere la acelasi Hotel Bologna 4* (sau similar).Ziua 4. Marti 31.12.2024 Apollonia - Man. Ardenica - Berat - Vlora (cca 220 km)
Mic dejun. Timp liber in Vlora, pentru plimbari si vizite individuale sau excursie optionala la Apollonia, Manastirea Ardenica si Berat. Orasul Apollonia Iliriei, fondat in jurul anului 600 i.Hr. de colonisti din Corint, a inflorit in epoca romana, insa a decazut incepand din sec. al III-lea d.Hr. Urmare a unui cutremur, portul sau s-a colmatat, astfel ca deja in sec. al IV lea orasul a fost abandonat. Urmatoarea vizita va fi la Man. Ardenica, construita in stil bizantin in sec. al XIII-lea, pe locul unui templu pagan al zeitei Diana. Aceasta are un rol esential in istoria Albaniei, fiind atat locul in care s-a oficiat casatoria, cat si incoronarea lui George Castrioti Scanderbeg, si pastreaza fresce de o extraordinara valoare realizate in 1744. In vremea prigoanei comuniste, manastirea a fost folosita ca depozit de armament, apoi aici s-a deschis un centru de odihna, cu camere, restaurant, bar si club. Dupa pranz ajungem la Berat, orasel cu o arhitectura otomana excelent conservata, ceea ce face ca UNESCO sa il includa in patrimoniul cultural universal, fiind cunoscut si ca “orasul celor o mie de ferestre”. Strajuita de fortareata antica, reconstruita in forma actuala in sec. XII-XIII, orasul are doua cartiere vechi: unul crestin si unul musulman, amplasate fiecare pe cate un mal al raului Osumi, legate prin podul Gorica datand din 1780. Seara ne intoarcem in Vlore, pentru a ne pregati pentru festivitatile de trecere in noul an. LA MULTI ANI 2025 !!! Cazare la Hotel Bologna 4* (sau similar).Ziua 5. Miercuri 01.01.2025 Castelul Kruje - Tirana - Vlora (cca 355 km)
Dupa un somn odihnitor si micul dejun, timp liber in statiunea Vlora sau excursie optionala catre Kruje si Tirana. Ne deplasam spre Castelul Kruje, devenit legendar datorita incredibilei rezistente timp de peste 25 de ani a albanezilor condusi de eroul lor national Skandenberg, in fata asediilor otomane. Dupa o plimbare prin bazarul din Kruje, unde vom gasi diverse produse artizanale traditionale, pornim spre capitala Albaniei, Tirana si admiram piata Skandenberg, dominata de statuia gloriosului conducator medieval, Turnul cu Ceas, Moscheea Et’hem Bey si muzeul dictatorului comunist Enver Hoxha. Intoarcere la cazare la Hotel Bologna 4* (sau similar).Ziua 6. Joi 02.01 Vlora - Ohrid - Skopje (cca. 395 km)
Mic dejun. Pornim spre Ohrid, supranumit Ierusalimul Balcanilor, datorita multitudinii de biserici, a caror valoare a fost recunoscuta de UNESCO, ce a inclus in Patrimoniul Universal atat orasul medieval, cat si lacul, unic prin bio diversitatea speciilor sale. Orasul a atins apogeul in sec. XI, cand a fost capitala Imperiului Bulgar al Tarului Samuil, dar inca din sec. IX aici a functionat Universitatea Sf. Clement, pe drept cuvant cea mai veche din Europa. In turul pietonal vom admira Biserica Sf. Sofia, Teatrul antic, Fortareata Samuil, Bis. Sf. Clement si Pantelimon, apoi Bis. Sf. Ioan Teologul. La intoarcere in Piata Ohrid, ne imbarcam contra cost in barcutele pitoresti de pe lac. Dupa amiaza sosim pentru turul de oras in capitala Macedoniei si admiram: Casa memoriala a Maicii Teresa, Poarta Macedonia, Piata Macedonia cu statuia lui Alexandru Macedon si faimoasa salba de poduri, repere de mare valoare ale orasului: Podul de Piatra, Podul Artelor si Podul Ochiului. Cazare la Hotel Continental 4* (sau similar) din Skopje.Ziua 7. Vineri 03.01 Skopje - Veliko Tarnovo - Bucuresti (cca. 645 km)
Dupa micul dejun, pornim spre tara. Pe traseu vom face un scurt popas in Veliko Tarnovo, declarat in 1185 capitala celui de-al doilea imperiu Bulgar. Excelent conservata si restaurata, Fortareata Tsarevets strajuieste oraselul de un pitoresc aparte unde veti putea gasi diverse suveniruri pentru cei dragi de acasa. Se continua traseul spre Giurgiu. Sosire in Bucuresti - Calea Grivitei in cursul serii, in functie de trafic si formalitatile vamale.Informatii utile
NOTE:
Persoanele care calatoresc singure pot rezerva cazare in regim partaj, urmand a fi cazate cu una sau doua persoane participante, de acelasi sex, intr-o camera dubla sau tripla, in functie de numarul de turisti inscrisi care au solicitat partaj. In situatia in care nu mai sunt alte persoane care sa solicite cazare in regim partaj, turistii vor achita suplimentul pentru camera single.
Tarife
Data plecare | Tarif |
---|---|
28.12.2024 | 359 Euro |
Suplimente, reduceri
- Suplim. Cam. Single 109 euro; A 3-a pers. in cam. 325 euro; Copil 6 -12 ani in camera cu ambii parinti 309 euro
- Grup minim 35 de persoane. Pentru un grup de 25 - 34 de persoane, se va achita un supliment de 45 euro / pers.
Pentru un grup de 16 - 24 de persoane, se poate achita un supliment de 105 euro / pers.
Servicii incluse
- Transport cu autocar clasificat, adaptat marimii grupului;
-6 nopti cazare hoteluri de 4* (ca exceptie 3 stele) cu mic dejun inclus;
- ghid insotitor din partea agentiei.
Nu sunt incluse
-masa festiva de Revelion la Restaurant Juna 100 euro/persoana
-intrarile la obiective turistice, inclusiv obiectivele din cadrul excursiilor optionale;
-taxele de statiune (oras), se achita la ghidul insotitor si acesta la receptiile hotelurilor.
-asigurarea medicala si asigurarea storno.
-ghizi locali si excursiile optionale;