Una dintre cele mai importante destinatii de vacanta din
Orientul Mijlociu, cu o semnificatie spirituala deosebita,
Tara Sfanta te asteapta sa descoperi atractii istorice si religioase uimitoare pentru pelerini, precum biserici, sinagogi si moschei, dar si numeroase alte locuri interesante, orase pline de viata, peisaje naturale spectaculoase, oferite deopotriva pe munte, mare sau desert. Cinci zile in Tara Sfanta iti vor descoperi cele mai importante orase ale sale, de la
Ierusalim la
Tel Aviv,
Haifa,
Bethleem sau
Nazaret, fiecare cu propria poveste si incursiune in trecutul religios.
Ierusalim, inima Tarii Sfinte
Credinciosii gasesc in
Ierusalim unul dintre cele mai sacre orase din lume, un loc incarcat de liniste si spiritualitate, care emotioneaza profund. Atractii istorice si religioase se gasesc peste tot in centrul vechi, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, printre aleile labirintice, de-a lungul zidurilor. Impartit in patru cartiere, musulman, crestin, armean si evreu, orasul vechi al Ierusalimului adaposteste numeroase imagini desprinse parca din paginile Bibliei, cum ar fi
Muntele Maslinilor,
Gradina Ghetsemani,
Drumul Crucii si
Zidul Plangerii, locuri unde Iisus s-a rugat, i-a invatat pe ucenici insemnatatea credintei si a patimit.
(Sursa foto: Pixabay)
In Ierusalim, poti vizita
Manastirea Tatal Nostru, pe Muntele Maslinilor, precum si
Biserica Sfantului Mormant, la capatul Drumului Crucii, iar acest circuit iti va descoperi si alte situri religioase de capatai ale crestinismului,
Biserica Nativitatii din Bethleem,
Biserica Fericirilor, situata pe muntele cu acelasi nume, de pe langa Capernaum,
Biserica romano-catolica a Inmultirii Painilor si a Pestilor,
Biserica Minunii si
Casa Nuntii, unde Iisus a infaptuit prima minune, cand a transformat apa in vin, iar in apropiere de Cana Galileii vei putea admira orasul Nazareth cu
Biserica ortodoxa Buna Vestire.
Haifa si Tel Aviv, capitale moderne ale Israelului
Daca in Ierusalim totul era legat de istorie si religie, in orasul
Haifa, al treilea ca marime din Israel, vei descoperi un loc cosmopolit, plin de viata si culoare, cu principala atractie in
Gradinile Baha’i, cu ale sale terase de un verde imaculat, decorate cu palmieri, si care, de sus, iti ofera o priveliste spectaculoasa asupra
Marii Mediterane, de un azuriu sclipitor.
(Sursa foto: Pixabay)
Capitala Israelului,
Tel Aviv, te asteapta sa vizitezi unul dintre cele mai vechi orase din bazinul mediteranean,
Jaffa, un mic oras portuar cu o sumedenie de cladiri invelite in culoarea mierii, de la moschei si biserici la turnuri cu ceas, muzee si galerii de arta, printre care se adapostesc si restaurante, cafenele sau baruri moderne.
Europa Travel iti propune sa descoperi toate aceste locuri fascinante intr-un circuit spiritual in Tara Sfanta, la cele mai bune preturi, cu numeroase oportunitati de vizite si excursii optionale:
oferta aici.